O șoferiță de 28 de ani, din municipiul Suceava, a condus sub influența alcoolului și a produs o tamponare, sâmbătă seară, pe DN 17B, în comuna Dorna Arini.
Conducătoarea auto se manifesta agresiv faţă de persoanele aflate la faţa locului când au ajuns polițiștii.
![]()
„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia