Toamna vine cu schimbări pentru milioane de români. Între cei vizaţi de modificările care intră în vigoare de la 1 septembrie sunt şi proprietarii de maşini din România, dar şi operatorii economici.
Începând cu data de 1 septembrie, conducătorii auto nu vor mai putea solicita restituirea taxei de prima înmatriculare, timbrul de mediu, taxa specială pentru autovehicule sau taxa de poluare.
Termenul de 31 august a fost impus anul trecut, după ce România a fost condamnată la Curtea Europeană de Justiție. Instanța europeană a decis că statele Uniunii Europene au dreptul de a introduce taxe, dar că modul de implementare ales de autoritățile române a fost discriminatoriu, pentru că unii contribuabili erau obligați să plătească, în vreme ce alții nu.
Mașini care nu mai pot fi înmatriculate după data de 1 septembrie 2018
“În contextul intrării în vigoare a prevederilor Regulamentului UE, Nr. 1151/2017, al Comisiei, privind omologarea vehiculelor, vehiculele noi din categoriile M1, M2 şi N1 clasa I, omologate NEDC (categoria vehiculului se regăseşte la rubrica „ J „ din Cartea de identitate a vehiculului emisă de RAR) trebuie înmatriculate până la data de 31.08.2018. Din aceste considerente, deţinătorii unor astfel de autovehicule trebuie să se prezinte, fără programare, la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, din cadrul Instituţiei Prefectului, în a căror rază de competenţă îşi au domiciliul sau sediul (reşedinţa, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate), până la data de 30.08.2018, în vederea depunerii documentelor de înmatriculare”, a precizat Biroul de relații publice, de la Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, pentru Libertatea.
Pentru reducerea evaziunii fiscale și asigurarea unui mediu concurențial corect pentru toți contribuabilii, Ministerul Finanțelor Publice a decis introducerea la nivel național a unui nou sistem de case de marcat.
Astfel, în 24 mai a.c. a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2018 potrivit căreia operatorii economici sunt obligaţi să se doteze cu aparate de marcat cu jurnal electronic, după cum urmează:
– până la 1 septembrie 2018, în cazul contribuabililor mari sau mijlocii;
– până la 1 noiembrie 2018, în cazul contribuabililor mici.
Sursa: Romaniatv.net