Elevii suceveni care au absolvit examenele naționale cu media maximă au fost felicitați, joi, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, unde au primit și premiile în bani oferite de Guvernul României, prin Ministerul Educației.
Ei au fost însoțiți de cadre didactice și părinți, fiind felicitați de către subprefectul Silvia Boliacu, șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Gheorghe Lazăr, inspectorul general- adjunct Gabriela Scutaru.
Cele două absolvente de liceu care au obținut media 10 la bacalaureat au primit câte 3000 de lei, iar 12 absolvenți de gimnaziu cu media 10 la Evaluarea națională – câte 1000 de lei.
Cu media 10 au absolvit Bacalaureat-ul Andra Tofan, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, şi Cosmina Maria Hriţuc, de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.
Elevii cu media 10 la Evaluarea naţională sunt George Cosmin Cîrlan, Sabin Doboş şi Cătălina Gabor (Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava), George Matei Volanschi, Diana Maria Dan şi Adrian Diaconiţa (Şcoala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului ), Eduard Valentin Dumitrescul şi Sabina Maria Iacoban (Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava), Maria Andoni (Şcoala Gimnazială Nr. 8 Suceava), Nicoleta Ofelia Ceocan (Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava), Alexandru Marian Pîrvu (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava) şi Alexia Ianoş (Şcoala Gimnazială Nr. 10 Suceava).