Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis sâmbătă după- amiază o avertizare Cod galben de inundaţii pentru râurile mici din județul Suceava.
Până la ora 22:00 sunt vizate de inundaţii râurile mici din bazinul hidrografi Suceava – bazin amonte S.H. Ţibeni, Moldova – afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Gura Humorului, judeţul Suceava.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Suceava – bazin superior.
Potrivit hidrologilor, până la ora 24.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile mici din bazinele hidrografice: Suceava – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Țibeni, Moldova – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Gura Humorului – amonte S.H. Tupilați, Bistrița – bazin superior și afluenții bazin mijlociu, judeţele Suceava, Harghita și Neamț.
Fenomenele se pot produce cu intensitate și probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Sucevița – bazin superior, Suha – bazin superior.