De la înfiinţare şi până anul trecut, cifra de afaceri a companiei a crescut de opt ori, potrivit calculelor ZF.
„Pentru anul 2018, estimăm o creştere a indicatorilor financiari de aproximativ 50% faţă de anul anterior, estimare bazată pe contractele derulate în acest an, contracte în derulare, dar şi cele în curs de negociere sau semnare“, spun reprezentanţii companiei.
Concret Construct a fost înfiinţată în 2007 şi este deţinută, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, de Mihai-Corneliu Creţu (30%), Mihail-Laurenţiu Grîul (30%), Sandu Gheorghiţă (30%) şi Dan Gârjoabă (10%). În business, sunt integrate o carieră de piatră în judeţul Suceava şi trei puncte de lucru – unul în Bucureşti şi două în judeţul Suceava.
Concret Construct a lucrat la realizarea mai multor ansambluri rezidenţiale, a unor cămine culturale realizate din fonduri publice, fabrici şi magazine tip supermarket şi hipermarket ale unor retaileri străini prezenţi pe piaţa locală.
Compania a mai construit şi staţii de distribuţie de carburanţi, potrivit informaţiilor de pe site-ul constructorului.
Sursa: zf.ro