Gheorghe Sologiuc, cunoscut ca „Solo” de apropiaţi, este consilier local la Primăria din municipiul Câmpulung Moldovenesc. El a candidat ca independent şi a reuşit să-i convingă pe câmpulungeni să-i ofere voturi suficiente pentru a deveni consilier local. Sologiuc luptă pentru promovarea turismului din judeţul Suceava, mai ales al celui din zona de munte. De asemenea, este un activist de mediu înfocat, scrie Adevarul.ro.
Gheorghe Sologiuc (33 de ani) a avut o copilărie frumoasă în Câmpulung Moldovenesc, oraşul de munte din Bucovina. Părinţii au făcut tot posibilul ca el şi sora mai mare să aibă o viaţă bună, dar în acelaşi timp să fie modeşti.
„De mic am fost crescut şi de ambele bunici, una din ele preoteasă, care ne-a făcut să avem un suflet mai bun, iar cealaltă bunică, fostă profesoară, ne-a ajutat cu învăţatul la şcoală. Am fost elev la Şcoala generală nr.3 Bogdan Vodă, avându-l diriginte pe Măgureanu unul dintre cei mai buni profesori de matematică, care a făcut să fim o clasă unită şi să fim prieteni până în ziua de azi. Liceul l-am făcut la Dragoş Vodă, unde l-am avut diriginte pe Râmniceanu, care m-a învăţat să îmi placă mai mult sportul, în special voleiul. Am terminat facultatea de farmacie după o lungă distracţie de patru ani la Cluj şi ultimul an la Oradea cu o pauză de distracţie de doi ani în care am început sporturile cu motor şi competiţiile sportive”, a povestit Solo.
Citeste mai mult: adev.ro/pd6y51