La data de 28 iulie, Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, a faptelor cu violență, a tulburării ordinii și liniștii publice in zona discotecilor, dar și pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool.
![]()
În cadrul acţiunii au fost legitimate 38 de persoane şi au fost controlate 58 de autoturisme, 33 de conducători auto fiind testaţi cu aparatul etilotest.
Poliţiştii au constatat 4 infracţiuni şi au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.675 lei. Au mai fost retrase 3 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 3 permise de conducere.







