Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

O tânără din Suceava, șefă de promoție la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”

O tânără din județul Suceava este șefă de promoție la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”. Este vorba despre sublocotenentul Narcisa Maria Ciotină, ofițer de război electronic, care a obținut cea mai mare medie dintre colegii săi de la academie. Astfel, cu media finală de 9.74, ea este șeful promoției 2018 „Centenarul Marii Uniri” din Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”. A fost admisă în Academia Forțelor Aeriene cu a doua medie (nota 10 la admitere).

like facebook, suceava, news, stiriTânăra este absolventă a Colegiului Militar Național “Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, instituție unde, de asemenea, s-a remarcat prin rezultatele deosebite la învățătură, deținând gradul onorific de elev sergent major. A păstrat acest bun obicei și în academie, deținând gradul de student sergent major.

„Am participat la 2 mobilități în străinătate: Comenius în liceu și Erasmus în academie- consider că am reușit să aduc un aport pozitiv privind națiunea noastră în fiecare dintre experiențe”, susține tânăra.

Pe timpul celor 3 ani de academie, s-a implicat activ în activitățile Asociației Studenților Militari din Brașov, fiind unul dintre organizatorii activității de donare bunuri la o casă de copii din Tărlungeni și a fost voluntar în cadrul încercării de a intra în Cartea Recordurilor cu cel mai mare lanț de oameni care citesc dintr-o carte, eveniment organizat în Piața Sfatului din Brașov.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Șefa promoției 2018 din Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, cetățean de onoare al comunei Cornu Luncii | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*