Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Accident pe Calea Unirii cu o mașină și un moped

În timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, un localnic de 56 de ani, nu a păstrat distanța regulamentară în mers și a intrat în coliziune față-spate cu mopedul condus de un bărbat de 48 de ani, tot din municipiul Suceava.
Din accident, care a avut loc marți,  nu au rezultat victime, ci doar avarierea autoturismului și a mopedului.
like facebook, suceava, news, stiri
Conducătorii celor două vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul autoturismului şi de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului mopedului, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit IPJ Suceava, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*