Marti 21 Mai 2024, Actualizat acum 141 zile 12:00 am

Doi soți și fiica lor au fost răniți într-un accident cu trei mașini

Doi soți și fiica lor de nouă luni au fost răniți într-un accident rutier cu trei mașini, care a avut loc vineri. Potrivit polițiștilor,  în timp ce manevra cu spatele autoturismul pe DC 54, din comuna Adâncata, un bărbat de 33 de ani, din municipiul Suceava, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un localnic de 20 de ani, după care, a fost proiectat într-un autoturism oprit pe partea dreaptă a drumului comunal.

like facebook, suceava, news, stiriDin accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 33 de ani, a soției acestuia de 26 de ani și a fiicei lor de 9 luni, care se afla în autoturism pe bancheta din spate.

Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, la faţa locului, echipajul ambulanței i-a acordat îngrijiri medicale şi conducătorului auto de 20 de ani, acesta refuzând deplasarea la spital.

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, spun polițiștii.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Doi soți și fiica lor au fost răniți într-un accident cu trei mașini | Moldova24

Lăsați un comentariu

*