Un șofer din Suceava s-a urcat la volan aproape de comă alcoolică și a produs un accident, în noaptea de marți spre miercuri, pe strada Mihai Viteazu din municipiul Suceava. La un moment dat, el a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un autovehicul parcat pe partea dreaptă a drumului.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui localnic de 58 de ani şi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.