O afaceristă din județul Suceava a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru evaziune fiscală și spălare de bani. I.I. prin activităţile desfăşurate în numele a trei societăți comerciale, a cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de 1.350.471 lei, din care suma de 294.355 lei reprezintă impozit pe profit şi suma de 1.055.737 lei reprezintă TVA.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 03.06.2014 – 14.08.2014, inculpata I.I., în calitate de administrator de drept al unei societăți comerciale, a refuzat nejustificat să prezinte organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiar-fiscale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, deşi a fost legal somată în acest sens de către organele de control fiscal.
În perioada 2014 – 2015, inculpata I.I., în calitate de administrator de drept al aceleiași societăți, a omis evidenţierea în actele contabile ale societăţii a operaţiunilor comerciale de achiziţie internă şi intracomunitară şi de livrare efectuate, în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a sumei de 408.622 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.
În cursul anului 2014, inculpata I.I. a înregistrat în evidenţa contabilă a societății şi a declarat organelor fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale şi a evidenţiat operaţiuni fictive privind livrări intracomunitare de bunuri, în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a sumei de 68.733 lei reprezentând impozit pe profit şi TVA.
Prejudiciul total cauzat de inculpata I.I., în calitate de administrator de drept al acestei societăți comerciale, prin săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, este în sumă de 477.355 lei.
Inculpata I.I., în perioada 2014–2015, a dispus schimbarea sau transferul unor sume de bani, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, dar a şi dobândit, deţinut sau folosit sume de bani, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. În acest mod, a dispus de suma de 477.355 lei provenită din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv a transferat sume de bani în contul personal, a efectuat plăţi pentru mărfuri achiziţionate, a retras numerar (infracţiunea de spălare de bani).
În perioada 2014 – 2015, inculpata I.I., în calitate de administrator de fapt al altei societăți comerciale, a omis evidenţierea în actele contabile ale societăţii a operaţiunilor comerciale de achiziţii intracomunitare de bunuri şi de comercializare a acestor bunuri, în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a sumei de 258.469 lei, constând în impozit pe profit în sumă de 103.387 lei şi TVA de 155.082 lei.
În perioada 2011 – 2012, inculpata I.I., în calitate de administrator de fapt al altei societăți comerciale, a omis evidenţierea în actele contabile ale societăţii a operaţiunilor comerciale de achiziţie şi livrare efectuate, în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a sumei de 153.363 lei, din care suma de 66.245 lei reprezintă impozit pe profit şi suma de 87.118 lei reprezintă TVA.
În cursul anului 2012, inculpata I.I. a înregistrat în evidenţa contabilă a aceleiași societăți şi a declarat organelor fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale şi a evidenţiat operaţiuni fictive privind livrări şi achiziţii de bunuri, în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a sumei de 461.284 lei, din care suma de 30.695 lei reprezintă impozit pe profit şi suma de 430.589 lei reprezintă TVA.
Prin activitatea desfăşurată în numele acestei societăți comerciale, prin săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, inculpata I.I. a cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de 614.647 lei, din care TVA în sumă de 517.707 lei şi impozit pe profit în sumă de 96.940 lei.
În concluzie, prin activităţile desfăşurate în numele a trei societăți comerciale, inculpata I.I. a cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de 1.350.471 lei, din care suma de 294.355 lei reprezintă impozit pe profit şi suma de 1.055.737 lei reprezintă TVA.
În cauză nu s-au dispus măsuri asigurătorii deoarece societățile, al căror administrator este inculpata I.I., nu figurează în evidenţe cu bunuri mobile şi imobile în proprietate, prejudiciul cauzat bugetului de stat nefiind recuperat.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.
„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii.