A accidentat grav cu mașina un bărbat, apoi a părăsit locul accidentului. Ce explicație le-a dat polițiștilor

28 mai 2018

Un bărbat de 57 de ani a fost accidentat grav de o mașină, pe strada Sucevei din orașul Siret. Accidentul a avut loc duminică, când, în timp ce se afla lângă o autoutilitară parcată,  la un moment dat acesta a fost acroșat și accidentat grav de un autoturism, al cărui conducător auto a plecat de la fața locului.
like facebook, suceava, news, stiri
Conducătorul auto implicat în eveniment a fost identificat la scurt timp de polițiști, acesta fiind un bărbat de 62 de ani din comuna Bălcăuți, care a revenit la locului accidentului și care, a declarat faptul că, s-a speriat de cele întâmplate și din acest motiv, a plecat de la fața locului.

„Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto de 62 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea acestuia”, ce va fi soluționat procedural”, susțin reprezentanții Poliției.

Alte stiri

Răspunde-i lui A accidentat grav cu mașina un bărbat, apoi a părăsit locul accidentului. Ce explicație le-a dat polițiștilor | Moldova24 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “A accidentat grav cu mașina un bărbat, apoi a părăsit locul accidentului. Ce explicație le-a dat polițiștilor”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia