FOTO Incendiu puternic la o gospodărie din Capu Câmpului. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale

25 mai 2018

Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Capu Câmpului și Cornu Luncii, au intervenit, joi seară, cu cinci autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din comuna Capu Câmpului.

La sosirea echipajelor, ardeau două anexe gospodărești, construcții corp comun, cu pericol de propagare a flăcărilor la casa de locuit
Incendiul a fost lichidat la ora 19:15.
like facebook, suceava, news, stiri
Au ars un adăpost de animale și o șură pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, circa 8 tone de fân, 90 de baloți de lucernă și altele. S-au degradat aproximativ 10 metri pătrați dinstr-un perete exterior al casei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un motor (electric) lăsat sub tensiune.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit, cu bunurile aferente, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia