Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Membrii USR Suceava și deputatul Cosette Chichirău vor strânge semnături pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”

Deputatul USR Cosette Chichirău va participa duminică, 20 mai, împreună cu membri ai USR Suceava la strângerea de semnături pentru inițiativa cetățenească Fără penali în funcții publice.

Acțiunea  va începe la ora 12:00 și se va desfășura pe Esplanada Casei de Cultură din Suceava sau la sediul USR din strada Petru Rareș nr.7 (parcare Piața Mare), în cazul în care vremea va fi capricioasă.

USR Suceava a obținut autorizarea acestui demers cetățenesc din data de 10 mai, de la Primăria Suceava, pentru 8 locații diferite din municipiu, în care vom activa alternativ, câte o săptămână. Astfel, în prima săptămână, ne-ați găsit lângă parcul Universității „Ștefan cel Mare”, iar în această săptămână vom sta pe pietonalul din zona Esplanade Casei de Cultură, urmând ca restul locațiilor (George Enescu, Obcini, Burdujeni, Mărășești) să fie acoperite ulterior.
like facebook, suceava, news, stiri
„Din nefericire, ca urmare a demersurilor noastre întreprinse în județ, am constatat că unele primării încearcă să taie din fașă aripile acestei inițiative cetățenești, prin taxele prohibitive pe care le solicită (de exemplu, Primăria Municipiului Fălticeni a solicitat 100 lei/zi) sau prin refuzul de a ne acorda autorizație pentru amplasarea unui cort în care cetățenii poată să semneze (exemplu – Primăria orașului Gura Humorului), în pofida faptului că inițiativele cetățenești de modificare a Constituției sunt reglementate în Constituția României la art. 150, alin.1 respectiv alin. 2, iar prezenta inițiativă cetățenească a primit avizul Consiliului Legislativ și a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 pe data de 22 martie 2018. De asemenea, toți membrii Grupului de inițiativă respectă caracteristicile impuse de lege”, susține președintele USR Suceava, Teodora Munteanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*