Un incendiu a fost pus intenționat la o gospodărie din orașul Salcea. Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Salcea, au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, cu trei autospeciale cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din orașul Salcea.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat o bucătărie de vară, cu pericol de propagare la casa de locuit.
Incendiul a fost lichidat la ora 3:40.
Au ars acoperișul bucătăriei pe 12 metri pătrați, interiorul construcției, obiecte de mobilier, materiale textile, tâmplărie din lemn, instalația electrică, documente personale și altele. S-au degradat pereții bucătăriei (din chirpici), un aragaz, o butelie și alte bunuri.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit, se precizează într-un comunicat al pompierilor.