Joi 21 Noiembrie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO Ceremonial militar, avioane care au survolat deasupra cimitirului, slujbă de pomenire și depuneri de coroane la Rădăuți pentru comemorarea aviatorului Vasile Niculescu

Pe data de 24 aprilie, au avut loc activități de comemorare a aviatorului Vasile Niculescu, în municipiul Rădăuți, acestea fiind derulate în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.
Evenimentul a fost organizat de către Primăria municipiului Rădăuți, Consiliul Județean Bacău, ARPIA Bacău, Cultul Eroilor Rădăuți, ANCMRR Rădăuți, cu participarea instituțiilor de învățământ din județ și municipiu.

La manifestare au participat din partea Prefecturii Suceava, doamna prefect Mirela Elena Adomnicăi, din partea Consiliului Județean Suceava a fost prezent vicepreședintele Marin Gheorghe Niță, iar din partea Muzeului de Istorie Suceava, doamna Cuțui Alexandrina.

Administrația publică locală a fost reprezentată, în calitate de co- organizator de către primarul Nistor Tatar, viceprimarul Bogdan Loghin, Păunel Andrusceac, col (r) inspector PCSU în cadrul primăriei și coordonator al manifestării, consilierul primarului, col (r)Sticleț Simion, și consilierii locali rădăuțeni. Au luat cuvântul în cadrul manifestării Aioanei Cristian, Șef cabinet Consiliul Județean Bacău, Munteanu Vilică, Președintele Asociației Naționale a Arhiviștilor, Col. Dr. Popovici Romeo-Aurelian, Comandantul Colegiului Militar „Ștefan cel Mare”, Rustoiu Gabriel, Directorul Muzeului Unirii Alba, col. Ieremia Ovidiu, Comandantul Centru Radiolocație MapN, col (r) Niga Nicolae, președintele filialei Cultul Eroilor „Plăieșii”, grl. Mr. Dr. Moțoc Vasile, președintele ANCMRR Rădăuți. . Din partea familiei aviatorului a participat nepoata Mallet Astrid, stabilită în Franța.

La ceremonialul militar au fost prezente trupe din cadrul Ministerului Apărării Naționale din județele Suceava și Botoșani si elevi ai Colegiului Militar Național Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc.
Începând cu ora 11:00, în incinta sălii de conferințe a hotelului Geralds , s-au susținut alocuțiuni, s-au prezentat activitățile din program și s-au înmânat diplomele de merit pentru promovarea identității, culturii naționale și tradițiilor locale.

De la ora 12:00, la mormântul aviatorului Vasile Niculescu a fost oficiată slujba de pomenire de către un sobor de preoți de la Mănăstirea Bogdana, s-au suținut alocuțiuni și s-au depus flori și coroane din partea reprezentanților formațiunilor politice, autorităților locale și județe, autorităților de ordine publică, precum și din partea unităților locale de învățământ.

În semn de recunoștință și omagiu față de eroul aviator Vasile Niculescu, escadrila 951 de la Baza aeriană 95, din subordinea Statului Major al Forțelor Aeriene, condusă de comandor Colțănel Bogdan, a survolat deasupra cimitirului. Piloții de la Fly Club Bucovina Suceava și-au adus aportul în omagierea eroului Niculescu, 4 avioane survolând, în timpul ceremonialului, deasupra cimitirului, de unul dintre avioane fiind prins drapelul tricolor.like facebook, suceava, news, stiri
Primarul Nistor Tatar a declarat: „Eroul aviator Vasile Niculescu ne învață pe toți o lecție importantă, chiar și după moartea sa: iubirea față de patrie, respectul față de țelurile înalte ale acestei națiuni, sunt mai presus de tot, chiar mai presus de propria viață. Fapta aviatorului Vasile Niculescu nu a fost uitată de rădăuțeni, astfel că eroul este cetățean de onoare al rădăuțenilor și o stradă din municipiu îi poartă numele”.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO Ceremonial militar, avioane care au survolat deasupra cimitirului, slujbă de pomenire și depuneri de coroane la Rădăuți pentru comemorarea aviatorului Vasile Niculescu | Moldova24

Lăsați un comentariu

*