Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Zona de agrement Tătărași va fi inaugurată mai devreme de 1 mai. Vezi anunțul oficial!

Zona de agrement Tătărași nu va mai fi inaugurată de 1 Mai, așa cum anunțase inițial conducerea Primăriei Suceava, ci vineri, 13 aprilie.

„Deşi, inițial, era programată deschiderea oficială a zonei de agrement Tătăraşi pe data de 1 mai, la insistențele cetățenilor, am decis să facem inaugurarea vineri, 13.04.2018, ora 14,00, de Izvorul Tămăduirii. Vă așteptăm dragi suceveni, să ne bucurăm de deschiderea primei zone de agrement din municipiu”, a anunțat primarul Ion Lungu.

Zona de agrement este prevăzută cu spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii şi alei pietonale, platforme de tip amfiteatru, precum şi construcţii cu destinaţia de cazare, servicii, alimentaţie publică şi manifestări culturale. Locurile sunt rezervate unui lac ambiental şi spaţiilor verzi, dar şi lacului de agrement pentru ambarcaţiuni uşoare, de tipul bărcilor sau hidrobicicletelor. Perimetrul de sport şi servicii a fost proiectat cu terase, spaţii comerciale şi de alimentaţie publică, terenuri de baschet, mini-golf şi tenis, acestea din urmă cu „gradenele” aferente. De asemenea, nu ar trebui să lipsească cabinetul medical şi grupurile sanitare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*