Având în vedere fluxul sporit de persoane ce se va înregistra în locurile publice în perioada următoare şi în seara de Înviere, poliţiştii suceveni vor acţiona cu efective sporite pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale. De asemenea, efective sporite de poliţişti rutieri vor acţiona pe drumurile publice pentru asigurarea fluidităţii traficului, dar şi pentru organizarea unor activităţi specifice asociate evenimentelor cultural – religioase.
În perioada 06.04 – 09.04.2018 peste 250 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale , investigarea criminalităţii economice, intervenţie rapidă vor acţiona zilnic pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.
Vor fi organizate 91 patrule auto, 153 poliţişti de ordine publică desfăşurând acţiuni preventive în zona lăcaşurilor de cult unde se vor organiza slujbe religioase, la nivelul judeţului.
Pe toată perioada sărbătorilor, zilnic vor acţiona 12 autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, 50 de poliţişti rutieri fiind prezenţi zilnic pe drumurile judeţene, naţionale şi europene pentru a se asigura că sucevenii şi turiştii pot petrece în siguranţă sărbătorile şi beneficiază de o călătorie fără evenimente rutiere.
Polițiștii de la transporturi sunt prezenți pe trenurile de călători pentru a asigura o călătorie în siguranță pentru cei care aleg să se deplaseze cu acest mijloc de transport. De asemenea, pentru prevenirea faptelor antisociale aceștia asigură patrularea în staţiile şi triajele de cale ferată.
Poliţiştii sunt prezenţi la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea liniştii publice şi pentru a-i descuraja și sancționa pe cei care încalcă regulile de conduită socială.
Pentru o vacanță liniștită și Sărbători de Paști în siguranță Poliția Română vă recomandă:
– aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate!
– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!
– nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele!
– în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie!
Conducătorilor de autovehicule le recomandăm următoarele:
– înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului.
– nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
– nu consumaţi alcool şi vă urcaţi la volan!
– adaptaţi în permanenţă viteza la condiţiile de drum!