Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

Zeci de mii de credincioşi, aşteptaţi, sâmbătă seară, la Înviere

Zeci de mii de persoane din Suceava sunt aşteptate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la bisericile şi mănăstirile din judeţ pentru a participa la slujba de Înviere.

Cele mai aglomerate lăcase de cult vor fi, ca şi în anii precedenţi, bisericile din centrul municipiului Suceava, dar și mănăstirile precum Putna, Voroneț, Sucevița, Bogdana, Moldovița sau Dragomirna.

IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în noaptea de Înviere la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în noaptea de Înviere la Mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava.

Credincioşii vor trebui să-şi ţină lumânările aprinse toată noaptea, pentru a păstra Lumina Învierii, care simbolizează biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.

like facebookDupă ce păşesc peste prag, credincioşii se închina, iar apoi sting luminarea în grindă, afumând-o pe aceasta în semnul crucii. Lumânarea este păstrată cu cea mai mare sfinţenie tot anul pentru a o avea la îndemână şi a o putea aprinde la întâmplări primejdioase.

Timp de 40 de zile, până la Sărbătoarea Înălţării Domnului, credincioşii se salută cu “Hristos a înviat!” şi îşi răspund cu “Adevărat a înviat!”.

IPS Pimen va oficia Sfânta Liturghie în cea de-a doua zi de Paşti la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, iar marţi va sluji la Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

PS Damaschin Dorneanul va sluji luni, 9 aprilie, la Catedrala „Învierea Domnului” din Fălticeni, iar marţi, în cea de-a treia zi de Paşti, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia „Învierea Domnului” – Dolhasca, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*