În perioada 26-30 martie, Serviciul de Ordine Publică – IPJ Suceava, în cooperare cu reprezentanții D.S.V.S.A. Suceava au organizat acțiuni specifice pe raza județului pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, a transportului, colectării și comercializării ilegale a produselor și subproduselor rezultate din activitățile ilegale de pescuit.
În cadrul acţiunii au fost efectuate 36 de controale.
De asemenea, au fost verificate 152 de autoturisme de transport marfă.
Au fost constatate 2 infracţiuni şi au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 39.182 lei.
Totodată, au fost confiscate 71 kg pește, 5,5 kg icre și 17,9 kg produse din pește.
De asemenea, au fost dispuse măsuri de reintegrare în mediul acvatic pentru peste 50 kg de peşte viu.
La data de 29.03.2018, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu membrii unei asociației sportive de pescuit, au identificat în acumularea Rogojești, de pe cursul râului Siret, o plasă de tip monofilament cu o lungime de aproximativ 500 de metri, procedând la eliberarea și reintegrarea în mediul acvatic, a cantității de aproximativ 50 de kg de pește, din speciile știucă, roșioară și lin.