Sâmbătă 11 Mai 2024, Actualizat acum 131 zile 12:00 am

Măsuri luate de polițiștii suceveni în perioada premergătoare sărbătorilor, dar și de Paște

Polițiștii suceveni iau o serie de măsuri care vor viza asigurarea climatului de ordine și liniște publică în toate localitățile urbane și rurale, dar în special în locurile de pelerinaj, staţiunile turistice şi zonele de agrement din județ.

În acest sens, s-au dispus deja următoarele măsuri: identificarea locurilor şi locaţiilor unde sunt preconizate să se desfăşoare manifestări religioase (catolice și ortodoxe), culturale, artistice sau sportive de amploare; prognozarea, în funcție de anii precedenți, a numărului de participanţi la aceste manifestări, în vederea stabilirii efectivelor de poliție angrenate în misiunile specifice; asigurarea cooperării operative și eficiente cu structurile de jandarmi, poliție de frontieră, situații de urgență și poliția locală; constituirea unor rezerve de intervenţie pe timpul desfăşurării manifestărilor prilejuite de aceste sărbători în proximitatea zonelor cu aflux mare de persoane, care, la dispoziţie, să poată acţiona pentru întărirea elementelor de dispozitiv existente, în vederea evitării producerii oricăror evenimente negative; constituirea echipelor operative, pentru soluţionarea cu celeritate a sesizărilor cetăţenilor şi a situaţiilor apărute pe timpul manifestărilor din județ.

like facebook, suceava, news, stiriPolițiștii vor fi prezenți la manifestările sportive,  religioase, de agrement etc., vor face verificări la societățile comerciale, turistice. vor verifica funcționarea sistemelor de alarmare, a depozitării valorilor.

Totodată, oamenii legii vor fi prezenți și în trafic. Principalul obiectiv este asigurarea prezenţei active a efectivelor de poliţie rutieră pe căile de acces ce converg spre lăcaşurile de cult şi zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe principalele căi de comunicaţie spre/dinspre staţiunile turistice, având în vedere și faptul că, în această perioadă, mulți locuitori ai județului se întorc acasă din străinătate pentru Sărbătoarea Paștelui; intensificarea colaborării structurilor de poliţie rutieră cu celelalte formaţiuni de poliţie, îndeosebi cu cele de ordine publică, în scopul combaterii infracţionalităţii stradale; folosirea, în perioada de referinţă, la capacitate şi cu eficienţă maximă, a aparaturii de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, de către toate formaţiunile de poliţie rutieră.

Polițiștii vor face controale și pentru combaterea infracţiunilor comise cu violenţă în zona lăcaşurilor de cult, barurilor, discotecilor, cluburilor, etc., precum şi monitorizarea stărilor conflictuale; derularea de activităţi specifice în zonele şi mediile pretabile comiterii de furturi şi tâlhării; executarea de acțiuni pentru depistarea persoanelor urmărite şi punerea în executare a mandatelor de arestare preventivă ori de executare a pedepsei închisorii.
Vor verifica târgurile, piețelor și vor desfășura acțiuni pentru prevenirea furturilor din mașini.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*