Piese ale unui autovehicul dezmembrat, căutat de autoritățile din Italia, au fost descoperite la Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
La data de 28 martie 2018, în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean ucrainean, Dmytro C., în vârstă de 29 ani, conducând un microbuz marca Mercedes.
Din primele verificări s-a constatat faptul că acesta transportă, în compartimentul de marfă al autovehiculului, alături de bagajele personale, mai multe componente şi piese auto.
Polițiștii de frontieră au verificat cu atenție componentele şi au constatat că unele dintre acestea aparțin unui alt autovehicul marca Mercedes Benz Vito, care figura în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autoritățile din Italia.
„În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar piesele autovehiculului dezmembrat au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, microbuzul folosit la transportul acestora a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.