Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

20 de filtre organizate de polițiștii suceveni. Peste 250 de persoane au fost legitimate

În perioada 14.03.-18.03.2018, Serviciul de Ordine Publică Suceava a organizat o acțiune în sistem integrat pentru creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, a patrimoniului, siguranţa stradală și siguranţa rutieră în zona de responsabilitate a Poliției municipiului Rădăuți, la care au fost cooptați polițiști din cadrul Serviciilor Investigații Criminale, Investigarea Criminalității Economice, Rutier și Acțiuni Speciale.

like facebook, suceava, news, stiriÎn cadrul acţiunii au fost verificate 28 locaţii, fiind organizate 20 filtre şi legitimate 256 persoane.

Au fost constatate 4 infracţiuni, 2 de natură judiciară și 2 la regimul circulației rutiere şi s-au aplicat 110 sancțiuni contravenţionale în valoare de 33.735 lei. Totodată au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

La 16.03.2018, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DN 17A, pe raza comunei Sucevița autoturismul condus de un localnic de 28 ani, ce avea montate scaune neomologate, nu purta centura de siguranță și nu avea asupra lui documente de legitimare respectiv, permisul de conducere și certificatul de înmatriculare. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr.195/2002, fiind dispusă și măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*