Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Conferința Județeană de alegeri a PMP Suceava va avea loc sâmbătă. Ce personalități politice vor participa

Conferința Județeană de Alegeri a Partidului Mișcarea Populară Suceava va avea loc sâmbătă, 10 martie 2018. Aceasta se va desfășura la Complex Zamca, Salon Regal, începând cu ora 11:00.

La eveniment vor participa personalități politice marcante la nivel național și regional, în frunte cu deputatul Eugen Tomac, președintele executiv al PMP și președinte interimar al Org. Jud. Suceava. Au mai confirmat participarea, în calitate de invitați: deputat Corneliu Bichineț, deputat Ionuț Simionca, viceprimarul Mun. Piatra-Neamț, Bogdan Gavrilescu, viceprimarul Mun. Bacău, Constantin Scripăț, vicepreședinte CEN, Gabriela Dobrotă, coordonator dep. Comunicare, Alin Baciu, președintele Org. Jud. Bacău, Ion Melinte și președintele Org. Jud. Botoșani, Radu Judele.

De asemenea, vor participa la Conferința de Alegeri 400 de delegați, printre care aleșii locali ai partidului și membri din 72 organizații PMP din județ. Aceștia vor fi invitați să aleagă, pentru un mandat de 4 ani, componența structurilor de conducere la nivel județean ale PMP Suceava: Consiliul Executiv Județean, Comisia de Arbitraj și Integritate, precum și Comisia de Cenzori.

Organizațiile și numărul de membri reprezentanți ai fiecărei organizații s-au stabilit de către Comisia de Organizare și Desfășurare a Alegerilor (C.O.D.A.) conform algoritmului de calcul impus de statutul PMP. Accesul în sala unde se va desfășura Conferința de Alegeri, precum și exprimarea votului de către fiecare delegat se va face numai după legitimarea fiecărei persoane, în baza actului de identitate valabil.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Conferința Județeană de alegeri a PMP Suceava va avea loc sâmbătă. Ce personalități politice vor participa | Moldova24
  2. Marian Andronache, ales președinte al organizației județene a PMP Suceava | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*