Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Proiectul „Zestrea Sucevei”, inclus în evenimentele organizate la Suceava cu prilejul Centenarului

Șeful județului Suceava, Gheorghe Flutur, a continuat, în aceste zile, seria întâlnirilor convocate în vederea completării și detalierii calendarului de evenimente care vor avea loc în județul Suceava sub egida Centenarului. Luni a avut loc întâlnirea cu reprezentanții etniilor din Bucovina, iar marți cu directorii muzeelor din județele implicate în Programul Ștefanian.

Miercuri, la Consiliul Județean, a avut loc o întâlnire cu șefi de instituții, cu persoane reprezentative din domenii care au avut o importanță deosebită în dezvoltarea socio-economică și culturală a Bucovinei.

Au fost prezenți reprezentanți de la Ordinul Arhitecților, Institutul Bucovina Rădăuți – cu 25 de ani de existență, Arhivele Naționale, din domeniile sănătate, educație, cadastru, energetic, silvic, căi ferate, rețele de apă. De asemenea au participat primarii municipiilor Suceava și Rădăuți și un delegat de la Primăria Vatra Dornei.

Potrivit președintelui CJ, Gheorghe Flutur, au fost abordate teme care țin de istoricul în domeniile respective: cadastrul în Bucovina, istoria și modele de administrare a pădurii în Bucovina în perioada anterioară Unirii, evidențierea clădirilor de patrimoniu reprezentative și elemente de arhitectură veche existente în Bucovina, precum și riscul la care sunt expuse în prezent, istoria și situația învățământului în Bucovina, istoricul electro-energetic al Bucovinei, aducțiunea de apă, istoria căilor ferate – linii și gări, minerit, agricultură, domeniu balnear.

„Având în vedere volumul mare de obiective și informații din fiecare domeniu, am convenit realizarea de materiale referitoare la aceste valori. Sunt contribuțiile cu care a venit Bucovina la Marea Unire. Aceste materiale vor fi editate pe domenii și vor fi incluse într-un proiect, ”Zestrea Bucovinei”. Pentru ca acest proiect să fie cât mai acoperitor, vom organiza, în tot județul, pe zone, dezbateri pe domenii, astfel:- Suceava – pe administrație publică, urbanism și învățământ, – Rădăuți – pe cultură și creșterea animalelor/agricultură (existența hergheliei), – Siret – pe comerț, servicii, amenajarea apelor, – Câmpulung Moldovenesc – pe cadastru și modele de administrare în domeniu silvic, – Vatra Dornei – pe turism, edificii balneare și minerit, – Gura Humorului – pe etnii și sisteme fortificate/de apărare, – Fălticeni – pe schimbul de idei culturale Bucovina – Regat, rolul acestora în realizarea Unirii, dezvoltarea comerțului transfrontalier. Calendarul acestor dezbateri îl vom finaliza împreună cu primarii. De asemenea, dorim să realizăm o acțiune de aplicare de plăcuțe pe obiective care au avut un rol în dezvoltarea Bucovinei și acolo unde au avut loc evenimente care au marcat procesul de înfăptuire a Unirii. Săptămâna viitoare vom lucra pe calendarul de evenimente în Comisia Centenar. Sunt foarte multe propuneri, multe evenimente, pe parcursul acestui an, al Centenarului. Spre final, odată ce ne apropiem de Ziua de 28 Noiembrie, Ziua Centenarului Unirii Bucovinei cu Țara, vom organiza evenimente speciale, de amploare, cum ar fi cele din data de 27 octombrie, la 100 de ani de la convocarea Adunării Constituante care avea rolul de decide cu privire la Unirea Bucovinei, apoi în perioada 6-12 noiembrie, vom avea acțiuni în mai multe localități din județ, pornind de la Suceava, debut la Burdujeni, apoi un traseu ce cuprinde Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți și Siret, pentru a marca rolul și meritele Armatei române în acea perioadă”, arată Flutur.

Un program aparte, cu momente festive, urmează să fie organizat pe 28 Noiembrie, de Centenarul Unirii Bucovinei.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Proiectul „Zestrea Sucevei”, inclus în evenimentele organizate la Suceava cu prilejul Centenarului | Moldova24

Lăsați un comentariu

*