O femeie a încercat să treacă frontiera cu țigări de contrabandă ascunse în mașină

20 februarie 2018

O femeie de 39 de ani a încercat să treacă frontiera, marți, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, cu țigări de contrabandă ascunse în mașină. Irina C. conducea un autoturism marca Fiat.
Poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în rezervorul autoturismului, cantitatea de 200 pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.

Ţigările în valoare de 270 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia