Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Profesorii încep protestele. Vezi ce probleme semnalează!

Profesorii încep protestele după ce memoriile cu problemele din sistemul de educaţie către Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi către Guvernul României au fost ignorate.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va picheta Ministerul Muncii miercuri, între orele 13.00 – 15.00 şi joi, între orele 10.00 – 14.00.

„Atragem atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ar putea duce la proteste de amploare în întreaga ţară. FSLI cere Guvernului modificarea OUG 3/2018, privind unele măsuri fiscal- bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu medical pierd sume importante din venit. FSLI solicită Guvernul renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare fiind poziţionat între 1,64 şi 2,76, în treimea inferioară a grilei de salarizare. Precizăm faptul că majorarea acordată la 1 ianuarie 2018 nu poate să acopere nici măcar rata inflaţiei, ceea ce face ca nivelul de trai al angajaţilor din educaţie să fie cât mai scăzut. FSLI solicită, de asemenea, ca majorarea de 20% de la 1 martie 2018 să se acorde și pentru personalul nedidactic. FSLI cere modificarea de urgenţă a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, întrucât a creat discriminări atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ. Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I. FSLI solicită Ministerului Muncii modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard. Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum și cazurile medicale grave, care îi împiedică pe colegii noștri să își desfășoare activitatea la catedră, impun crearea unui cadru legal adecvat acestei profesii”, se arată într-un comunicat transmis de liderul ASI Suceava, Giani Leonte.


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. DEIAN says:

    Pacat ca au pierdut cei cu probleme în schimb au câștigat nesimțiții care și-au prelungit activitatea-pensionarii de căcat care au toate drepturile!!!Nesimțiții nu se mai satură de stat degeaba pe la catedre în timp ce tinerii sunt fără servicii și trebuie să plece din țară!!!!Nesimțiții au primit case de la stat,servicii-unii nu au dat în viața lor un concur dar își dau cu părerea de notele celor tineri pe la concursuri…. și au prins și funcții pe bani grei pe care nu vor să le mai lase!!!!

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*