Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Start la antreprenoriat, creștem ocuparea în zona urbană. ANTUR”, proiect ce se va derula pe o perioadă de 36 luni, în parteneriat cu firma Addvances Strategic Solutions SRL. Valoarea totală a contractului este de 8.781.541,89 lei, din care 8.712.405,54 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Obiectivul general al proiectului constă în sprijinirea antreprenoriatului și îmbunătățirea competențelor antreprenoriale la nivel regional, ca factor pentru încurajarea dezvoltării de noi afaceri și creșterea ocupării în Regiunea de Nord-Est. Proiectul va avea un impact pozitiv atât asupra mediului de afaceri din Regiunea de Nord-Est (înființarea a 37 de noi firme), cât și asupra balanței forței de muncă (creșterea ocupării cu cel puțin 74 de persoane), prin stimularea înființării de noi întreprinderi, inclusiv IMM-uri inovatoare, prin relevarea/descoperirea inițiativei și dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul tinerilor și, nu in ultimul rând, prin creșterea competențelor antreprenoriale ca urmare a participării la cursurile de formare antreprenorială (300 de persoane).
Potrivit USV, implementarea acestui proiect va conduce la următoarele rezultate: furnizarea programului de Competențe antreprenoriale pentru 300 de persoane din Regiunea Nord-Est;
Selectarea unui număr de 37 de planuri de afaceri realizate de cursanți; formarea abilităților necesare pentru managementul unei afaceri în cazul celor 37 de beneficiari prin derularea unui program de mentorat personalizat, în vederea înființării și funcționării a 37 de firme cu specific non-agricol în zonele urbane ale Regiunii de Nord-Est; finanțarea celor 37 de planuri de afaceri selectate cu granturi maxime de 165.000 lei/plan de afacere (cca 35.500 euro).