Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

FOTO Cabinet stomatologic școlar nou, inaugurat la Colegiul Tehnic Rădăuți

Un cabinet stomatologic școlar nou a fost inaugurat joi, 1 februarie 2018, la Colegiul Tehnic Rădăuți.  Noul cabinet este modernizat şi dotat prin fonduri alocate de către Primăria Rădăuţi, acesta fiind autorizat sanitar de Direcţia de Sănătate Publică Suceava. Investiția se ridică la aproximativ 140.000 lei, modernizarea cabinetului și achiziționarea scaunului stomatologic-unit dentar.

La inaugurare au participat, din partea administrației publice locale, primarul Nistor Tatar, alături de viceprimarul Bogdan Loghin, Flutur Gabriel, șef serviciu urbanism și amenajarea teritoriului, secretarul primăriei Rădăuți, Marinică Sofroni și consilierii locali Marius Grijincu și Romeo Negruț. Colegiul Tehnic Rădăuți a fost reprezentat de directorul Gelu Țugulea și directorii adjuncți, profesori, personalul auxiliar, la inaugurare fiind prezentă și echipa de proiectare și execuție.

După slujba religioasă de sfințire a noului spațiu, invitații au ținut scurte discursuri, după care a urmat ceremonia simbolică de tăiere a bandei tricolor, în fața cabinetului stomatologic.

„Consider că modernizarea cabinetului stomatologic este o investiție necesară și firească, având în vedere că ne străduim constant alături de conducerea fiecărei unități școlare să asigurăm nevoile de bază ale elevilor rădăuțeni. Vreau să le mulțumesc domnilor consilieri locali pentru că avem o colaborare foarte bună și lucrăm constant în folosul comunității. Doamnei doctor și întregului personal de la colegiu le urez mult succes în activitate”, a declarat primarul Nistor Tătar.

Programul pe care îl va avea cabinetul stomatologic este de 8 ore zilnic, de la ora 8:00 la 16:00. Doctorul stomatolog Pielmuș Iulia Maria a menționat că „se vor desfășura și programe de prevenție la care pot participa toți elevii rădăuțeni. Momentan, postul de asistent este vacant și sperăm ca în următoarea perioadă să se demareze procedurile legale pentru ocuparea acestuia.”


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO Cabinet stomatologic școlar nou, inaugurat la Colegiul Tehnic Rădăuți | Moldova24

Lăsați un comentariu

*