În perioada 26-28.01.2018, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale și al Federației Sportului Școlar și Universitar, a organizat cea de a 23-a ediție a Campionatului Național Universitar de Atletism. La competiție au participat 25 de centre universitare, printre care și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV).
La finalul desfășurării tuturor probelor de concurs, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a urcat pe podium, obținând locul III. Studenții USV, antrenați de Costian Daniela și Mihalescu Radu, au înregistrat următoarele rezultate: Burueană Lenuța – locul I, proba greutate, Musteață Marius – locul I, proba greutate, Firfirică Alin – locul II, proba greutate, Gafița Andrei – locul I, proba marș, Rotaru Natanael – locul II, proba marș.
Delegat din partea USV la această competiție a fost conf. univ. dr. Elena Vizitiu, campioană balcanică, națională și internațională la atletism.