Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Bărbat reținut după ce a fost prins beat la volan și cu permisul anulat de șase ani

Un bărbat conducea cu permisul anulat de șase ani. Joi, în timp ce acționa pe DN 2H, pe raza comunei Gălănești, un echipaj din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălăneşti a efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului condus de un localnic de 36 de ani, însă acesta nu s-a conformat și a continuat deplasarea, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea autovehiculului pe o distanță de aproximativ 1,5 km, reușindu-se imobilizarea autoturismului și a conducătorului auto.

Cu ocazia controlului, poliţiştii au constatat faptul că datele din certificatul de înmatriculare prezentat de bărbatul de 36 de ani nu corespund cu datele autovehiculului, seria de șasiu înscrisă în certificat fiind diferită față de seria șasiului autovehiculului identificat în trafic.

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, numerele aplicate aparținând unui alt autoturism.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat din anul 2012 ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul circulației rutiere.

În cauză s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, a bărbatului de 36 de ani, care a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, în cursul zilei de 26.01.2018 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru stabilirea unor măsuri privative”, arată IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Bărbat reținut după ce a fost prins beat la volan și cu permisul anulat de șase ani | Moldova24

Lăsați un comentariu

*