Noi curse aeriene de pe Aeroportul Suceava, din primăvară. Vezi spre ce destinații!

7 ianuarie 2018

Noi curse aeriene vor fi operate de pe Aeroportul Suceava, din primăvară. Potrivit președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, Spania este o nouă destinație externă de pe Aeroportul Suceava, dar și un zbor spre Italia - Verona, plus zboruri interne cu Bucureștiul

„După cum spuneam, suntem în discuții pentru introducerea de noi zboruri de pe Aeroportul Suceava. Foarte multe solicitări au venit de-a lungul timpului din partea celor din Diaspora care ne-au cerut zbor spre Spania. Pot să spun că acest lucru se va întâmpla chiar în această primăvară. Este o nouă premieră pentru aeroportul sucevean. Suntem la finalul discuțiilor cu compania aeriana COBREX TRANS pentru operarea a încă două destinații externe de pe Aeroportul sucevean începând din primăvară”, a declarat Flutur.

Este vorba despre Suceava- Madrid (Spania) și Suceava – Verona (Italia), fiecare cu câte două frecvente pe săptămână. Compania va opera cu o aeronava de tip Boeing 737 -300 cu 148 de locuri. In zilele de operare va fi realizată și o cursă internă cu Bucureștiul.

Urmează ca în zilele următoare compania să comunice deja programul de operare.

„Așadar, din primăvară, încă o companie va opera pe Aeroportul Suceava, introducând o nouă țară ca destinație – Spania și încă un zbor spre Italia (pe rute externe), precum și noi zboruri interne Suceava-București. Continuăm discuțiile pentru introducerea de noi zboruri – va fi un nou anunț zilele viitoare, și continuăm demersurile pentru dezvoltarea Aeroportului Suceava”, susține Flutur.

Alte stiri

Răspunde-i lui Stanculea silvia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 comments on “Noi curse aeriene de pe Aeroportul Suceava, din primăvară. Vezi spre ce destinații!”

  1. De ce nu s-ar infiinta o cursa Suceava _ Constanta pentru perioada estivala.Pentru noi cei din nord este grau de ajuns la mare.Ma gandesc la tren care nu are vagon de dormit.

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia