Un bărbat de 51 de ani, din Rădăuți, a fost arestat preventiv după ce a bătut un bărbat din Botoșani și i-a luat mașina, în contul unor datorii.
Bărbatul, Ștefan Marcu, circula, pe ianuarie, cu un microbuz, pe raza comunei Frătăuții Vechi, satul Măneuți, și la un moment dat a fost oprit de poliție.
„În urma verificării documentelor prezentate de către conducătorul auto, respectiv carte de identitate și permis de conducere, acesta a fost identificat în persoana unui bărbat de 51 ani, domiciliat în municipiul Rădăuți. Aproape concomitent, la ora 20.41, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la un furt de maşină cu aceleaşi caracteristici ca cea oprită. Având în vedere aceste aspecte, a fost interogat conducătorul auto cu privire la modalitatea în care a intrat în posesia autovehiculului, acesta declarând că proprietarul de drept al mașinii este un bărbat de 36 ani, din orașul Darabani, județul Botoșani, care ar fi avut o datorie la el din vara anului trecut”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.
Bărbatul de 36 de ani este Ilie Timofte.
Potrivit polițiștilor, pentru a-și recupera datoria bărbatul de 51 de ani i-a aplicat mai multe lovituri proprietarului, în Măneuți, apoi s-a urcat la volan și a plecat, cu intenția de a ajunge în municipiul Rădăuți, la domiciliu.
„Persoana vătămată, a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. În baza probatoriului administrat s-a dispus reținerea bărbatului de 51 de ani pe o perioadă de 24 ore şi introducerea în arestul IPJ Suceava. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Rădăuți a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile a bărbatului de 51 de ani.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tâlhărie calificată”, arată IPJ Suceava.