Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Peste 130 de kg de articole pirotehnice confiscate de polițiști. Cinci persoane s-au ales cu dosare penale

Serviciul Arme Explozivi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava, a organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor care aduc atingere regimului articolelor pirotehnice, în perioada 29.12. – 31.12.2017.
Au fost întocmite 5 dosare penale şi au fost confiscate peste 130 de kg de articole pirotehnice în valoare de 5500 lei.

La 31.12.2017, polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase, l-au depistat în flagrant în Centrul Comercial Bazar din municipiul Suceava, pe un localnic de 45 de ani, care oferea spre vânzare, fără a fi autorizat în acest sens, 2.928 bucăți articole pirotehnice. Bunurile în valoare de circa 3.000 lei au fost ridicate pentru cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, ce va fi soluţionat procedural.

La 31.12.2017, polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase, i-au depistat în flagrant în Centrul Comercial Bazar pe doi localnici de 33 și 35 de ani, care ofereau spre vânzare, fără a fi autorizați, 45 de bucăți articole pirotehnice. Bunurile în valoare de circa 500 lei au fost ridicate pentru cercetări, în cauză fiind întocmite 2 dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, ce vor fi soluţionate procedural.

La 31.12.2017, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Rădăuți, l-a depistat în bazarul auto din localitate, pe un localnic de 27 de ani care avea expuse în vederea comercializării, 16 produse pirotehnice de diferite mărci, bunuri pentru care, nu a putut prezenta documente de proveniență și nici autorizațiile necesare în vederea desfășurării de operațiuni cu articole pirotehnice. Bunurile au fost ridicate pentru cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „operațiuni cu articole pirotehnice fără drept”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 29.12.2017, polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase Suceava, l-au surprins în flagrant, în parcarea unui hypermarket din municipiul Suceava, pe un localnic de 23 de ani, care oferea spre vânzare, fără autorizaţie, 18 baterii de artificii, din clasa pirotehnică F2.
Articolele pirotehnice în greutate de aproximativ 40 de kg și o valoare de 1.200 lei au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, ce va fi soluționat procedural.

La 30.12.2017, polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase Suceava au depistat în flagrant în Centrul Comercial Bazar din municipiul Suceava, două femeie de 52 şi respectiv de 54 de ani, ambele localnice, care ofereau spre vânzare, la două tarabe diferite, 113, respectiv 40 de articole pirotehnice din clasele I şi II, fără autorizaţie.

Articolele pirotehnice în valoare de 300 lei au fost ridicate în vederea confiscării, cele două femei fiind cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, dosarele penale urmând să fie soluționate procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*