Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO! Un saivan de oi și un depozit de furaje, făcute scrum de un incendiu

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Cornu Luncii, au intervenit, în Ajun de Crăciun, cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din satul Brădățel, comuna Horodniceni.

La sosirea echipajelor, ardeau un saivan de oi, un depozit de furaje și mai mulți baloți de paie, cu pericol de propagare la casa de locuit și la restul anexelor din gospodărie. Incendiul a fost lichidat la ora 16:10.

Au ars saivanul de oi și depozitul de furaje (construcții din lemn, cu învelitoare din tablă), pe o suprafață totală de aproximativ 350 de metri pătrați, și circa 1.000 de baloți de paie.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa proprietarului și două anexe gospodărești, potrivit ISU Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Un saivan de oi și un depozit de furaje, făcute scrum de un incendiu | Moldova24

Lăsați un comentariu

*