Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce i-a luat foc casa în prima zi de Crăciun

O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, în prima zi de Crăciun, după ce un incendiu i-a cuprins casa. Potrivit unui comunicat al ISU Suceava, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o locuință din comuna Valea Moldovei.

La sosirea echipajelor, ardea în interiorul unei camere de la parterul casei, cu pericol de propagare la întreaga locuință.
Au ars materiale combustibile din cameră (mobilier și textile), pe aproximativ 30 de metri pătrați, și s-au degradat pereții încăperii.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarei, în vârstă de 88 de ani, care s-a intoxicat cu fum și a suferit o arsură minoră la un picior. După ce a fost stabilizată de către salvatori, femeia a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric (care alimenta televizorul) deteriorat. Incendiul a fost lichidat la ora 9:06, iar pompierii au salvat restul casei de locuit”, se arată în comunicat.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce i-a luat foc casa în prima zi de Crăciun | Moldova24

Lăsați un comentariu

*