Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Tradiții și obiceiuri: Ce e bine să faci în prima zi de Crăciun ca să-ți meargă bine anul următor

Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor. În această zi, este bine să ții cont de câteva tradiții, dacă vrei să îți meargă bine tot anul care urmează.

Se spune că la masa de Crăciun este de bun augur să ascultăm colinde, cântece ritualice de belșug, de rodire a ogoarelor și de armonie în relațiile interumane. Colindele ar aduce belșug.

De asemenea, este bine să mâncăm pește la micul dejun pentru a fi sprinteni tot anul. Credincioșii care au rostit în dimineața praznicului o rugăciune înainte de micul dejun, apoi au mâncat pește, au reușit să realizeze ceea ce și-au dorit, pe parcursul anului nou, chiar în situații dificile.

Pentru ca sporul casei să nu se risipească, negustorii și oamenii de afaceri împlinesc un ritual: din ziua de Crăciun ei încep să noteze într-un caiet seria banilor cheltuiți în fiecare zi. În timp, s-a constatat că prin acest obicei, gospodarul nu mai face cheltuieli neprogramate și paguba fuge din căminul său.

Potrivit tradiției, este de bun augur să ne împodobim locuința cu flori roșii (Floarea Crăciunului și Cactusul de Crăciun) și coronițe din ramuri de brad. Aceste vegetale de culoare roșie și verde inspiră membrilor familiei gânduri bune, armonie și păstrează sentimentele de dragoste în familia noastră. De asemenea, e bine să faci o pomană pentru amărâți, ca să ai parte de bogăție.

Prin tradiție, zilele de 24, 25, 26 și 27 decembrie reprezintă, de fapt, cele patru anotimpuri. Data de 25 decembrie prevestește cum va fi vremea în vara anului 2016, ziua de 24 decembrie anticipează vremea în primăvara care vine; data de 26 decembrie anticipează cum va fi toamna următoare- ploioasă sau secetoasă, iar în ziua de 27 decembrie vom afla cum va fi vremea în iarna anului viitor. Cunoscând aceste amănunte, vom ști cum să ne programăm prioritățile pe parcursul anului.

Prima persoană care ne calcă pragul trebuie să fie un bărbat brunet. Acest oaspete aduce norocul în casa și în viața noastră. Tradițiile strămoșești ne învață să evităm să primim în casa noastră un bărbat roșcat pentru că tot anul ne vom confrunta cu necazuri cauzate de intrigi și de abuzuri de tot felul.

Mănâncă măcar un măr în prima zi de Crăciun, ca să ai parte de sănătate tot anul viitor. Ca să ai trupul plăcut mirositor în anul ce va să vină, fă-ți baie în prima zi de Crăciun. Atentie! Nu e bine sa faci acelasi lucru si pe 1 ianuarie.

Pentru a scăpa de resentimentele dușmanilor tot anul care vine, este bine să agățăm buchețele de busuioc și crengi de vâsc la ferestre. De asemenea, nu este bine să măturăm și să scoatem gunoiul din casă până a doua zi de Crăciun, pentru a avea parte de spor în munca de fiecare zi.

sursa: ziarulunirea.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*