Tânărul de 25 de ani, care a produs, marți, accidentul de la Vicovu de Sus, era beat și fără permis de conducere. El a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști.
Accidentul a avut loc marți dimineață, la intersecția dintre str. Calea Cernăuți cu str. 1 Decembrie din localitate, iar după impact, șoferul vinovat a părăsit locul accidentului.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada 1 Decembrie din orașul Vicovu de Sus, tânărul de 25 de ani, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un localnic de 24 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
Din accident, a rezultat avarierea celor două vehicule și a unui stâlp din beton destinat iluminatului public.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru tânărul de 24 de ani și de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru tânărul de 25 de ani, vinovat de producerea evenimentului, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Din verificările ulterioare, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 25 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, motiv pentru care, s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, ce va fi soluționat procedural”, susține purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.
FOTO! Accident la Vicovu de Sus! Două mașini s-au ciocnit, apoi una a ajuns într-un stâlp