Duminică 13 Octombrie 2024, Actualizat acum 286 zile 12:00 am

Barurile, cluburile, dar și sălile de jocuri, luate la verificat de polițiști înainte de sărbători

Poliţiştii Poliţiei Municipiului Vatra Dornei şi poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Frasin au organizat acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi respectarea legalităţii actelor de comerţ şi reducerea riscului accidentelor rutiere pe raza de competenţă. Acţiunie au fost organizate în perspectiva apropierii Sărbătorilor de iarnă, obiectivul fiind crearea unui mediu propice pentru cetăţeni în vederea petrecerii în siguranţă a sărbătorilor.

Un segment aparte al verificărilor l-a constituit respectarea de către agenţii economici a Legii 333/2003 privind asigurarea cu pază şi sisteme tehnice a obiectivelor, în vederea prevenirii furturilor din societăţi comerciale.

De asemenea, s-a urmărit prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi legalitatea actelor de comerţ dar şi prevenirea actelor de violenţă în cluburi, baruri şi alte localuri de alimentaţie publică.
În cadrul acţiunilor au fost verificate 50 de unităţi economice şi au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale.

Astfel, în perioada 15.11.-18.12.2017, Poliția orașului Frasin a organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de evaziune fiscală, contrabandă cu produse accizabile și comerț ilicit în Piața Agroalimentară Stulpicani, dar şi la alte unităţi economice.

Au fost verificate 31 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.690 lei.

Totodată, în noaptea de 16/17.12.2017, Poliție municipiului Vatra Dornei, în cooperare cu forțe de jandarmi și ale I.S.U. Suceava, a organizat o acțiune punctuală pe linia asigurării climatului de ordine publică în baruri și discoteci și siguranța rutieră.

Au fost efectuate verificări la 19 baruri, cluburi și săli de jocuri.
În cadrul acţiunii au fost constatate în flagrant 3 infracțiuni.

De asemenea, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.910 lei, din care 8 la Legea nr. 61/1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În cadrul acţiunilor pe linie rutieră a fost reţinut 1 permis de conducere.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*