Accident cu două victime! O mașină a intrat într-un cap de pod

18 decembrie 2017

Un accident rutier a avut loc, luni seară, pe raza localității Stamate, comuna Fântânele. Două persoane au fost rănite după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod.

 La data de 18 decembrie, în timp ce conducea autoturismul pe DC 65A, din comuna Fântânele, pe fondul neadaptării vitezei, un localnic de 37 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, precum și a unui tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate, pasager în autoturism.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” şi ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, spun polițiștii.

 

Alte stiri

Răspunde-i lui Accident cu două victime! O mașină a intrat într-un cap de pod | Moldova24 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Accident cu două victime! O mașină a intrat într-un cap de pod”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia