Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

PNL Suceava: Din cauza guvernării PSD-ALDE, nici in acest an nu se schiază pe Rarău

Organizația județeană a PNL Suceava acuză guvernarea PSD -ALDE că nu a făcut nimic pentru finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău.

„Marea preocupare a celor de la PSD Suceava este, de o bună bucată de timp, trimiterea de comunicate, indignaţi fiind de apelurile lui Gheorghe Flutur de a se asigura finanţare pentru judeţul Suceava. Nu credem că asta aşteaptă comunităţile locale, judeţul, de la cei care astăzi fac parte din coaliţia de guvernare. Dar probabil că mai mult nu pot sau nu vor. În loc să facă ce trebuie pentru acest judeţ, fie în grupul PSD, fie în comisii sau în plenul Parlamentului, avem imaginea a doi deputaţi PSD care stau în banca lor, scriind comunicate după dictare. În aceste zile trebuie să acopere o mare mizerie- bugetul- dezastruos pentru judeţul Suceava şi pentru toată Regiunea Nord-Est. Cum este posibil ca la Transporturi această regiune să aibă un buget de peste 10 ori mai mic decât regiuni din sud sau centru? Culmea, chiar regiuni ale liderilor naţionali PSD. Şi ce fac ai noştri, în timp ce guvernarea ne-a lăsat la coada cozilor şi ne condamnă la izolare? Trimit comunicate în loc să se ocupe în aceste zile de promovarea şi susţinerea unor amendamente. Judeţul Suceava este lăsat fără bani în 2018. Parcă PSD scria altceva, tot într-un comunicat”, susțin liberalii suceveni.

Liberalii îi iau la întrebări pe social democrați privind lipsa banilor pentru centura Sucevei şi pentru centura Rădăuţi, pentru Drumul expres Siret – Suceava – Paşcani şi pentru Autostrada Iași-Tg. Mureş, dar și pentru reabilitarea Vămii Siret, sala polivalenta din municipiul Suceava și decontările la Utilităţi şi Mediu.

În bugetul acestui guvern, pentru anul 2018, aceşti bani nu sunt. Noi am făcut şi amendamente la proiectul Legii Bugetului pe 2018 pentru a fi incluse la finanţare obiectivele de mai sus. Voi ce faceţi? În loc să fiţi de partea sucevenilor, de a căror voturi vă folosiţi, trimiteţi câte un comunicat, mai mult ca replică şi indignaţi fiind de demersurile lui Gheorghe Flutur pentru obţinerea de fonduri pentru judeţ. Ultima „ispravă”, un comunicat referitor la pârtia de schi de pe Rarău. Ceva ce seamănă izbitor cu abordările privind centura Sucevei. Doar vorbe goale, neadevăruri. Trebuia să se schieze în acest an pe pârtia de pe Rarău! Un lucru este însă foarte sigur şi-l poate vedea şi orice pesedist: nici în acest an nu se va putea schia pe pârtia de la Câmpulung Moldovenesc. Iar cauza este cea pe care a spus-o şi Gheorghe Flutur: sunt plăti restante, la lucrările executate, de 2,4 milioane de lei. Neavând aceşti bani, constructorii nu pot aduce o serie de subansamble şi echipamente şi astfel pârtia nu poate fi omologată în acest an. Aceasta este realitatea, pe care sucevenii trebuie să o ştie. Trebuie să se ştie că pârtia de schi de pe Masivul Rarău a primit finanţare de 10 milioane euro în timpul primului mandat a lui Gheorghe Flutur de preşedinte al CJ Suceava. Apoi a venit guvernarea PSD în care nu s-a mai finanţat nimic. În 2016 Guvernul Cioloș aloca 4 milioane de euro. Acum ar trebui să se deblocheze cei 2,4 milioane de lei necesari pentru finalizarea pârtiei. Ar mai fi nevoie de finanţat 5% din total! Cât de mult seamănă această situaţie cu cea de la centura Sucevei!”, se precizează în comunicat.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. PNL Suceava: Din cauza guvernării PSD-ALDE, nici in acest an nu se schiază pe Rarău | Moldova24

Lăsați un comentariu

*