Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Un sucevean a fost omorât, iar altul este grav rănit după o altercație violentă într-o stație de metrou din Bruxelles

Doi fraţi gemeni din comuna suceveană Ipoteşti au fost implicaţi într-o altercaţie într-o staţie de metrou din capitala Belgiei. Unul dintre ei a fost omorât, iar celălalt a ajuns în stare gravă la spital.

Duminică seara, 10 decembrie 2017, doi români au fost implicaţi într-o altercaţie violentă produsă în staţia de metrou Bockstael din capitala Belgiei, Bruxelles. Unul dintre aceştia a decedat, în timp ce celălalt a ajuns în stare gravă la spital, scrie Adevărul.

„O altercaţie violentă a avut loc noaptea trecută (n.r. – 10 decembrie a.c.), la ora 22.30, la staţia de metrou Bockstael din Bruxelles, în care au fost implicaţi 12 oameni, care s-au atacat reciproc cu cuţitele. Trei persoane au ajuns la spital, una dintre ele pierzându-şi viaţa. Acesta este un tânăr de 29 de ani, de naţionalitate română”, au spus jurnaliştii de la www.rtl.be. Patru suspecţi au fost arestaţi preventiv pentru omor şi tentativa de omor. Aceştia urmau să fie prezentaţi în faţa judecătorilor. Cei doi răniţi continuă să fie internaţi la spital, starea lor de sănătate fiind încă gravă, deşi medicii au reuşit să-i stabilizeze.

Citeste mai mult: adev.ro/p0y3fh


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*