Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Consiliul Județean Suceava solicită bani de la Guvern pentru modernizarea Vămii Siret, dar și reabilitarea mai multor drumuri

Consiliul Județean Suceava solicită bani de la Guvern pentru modernizarea Vămii Siret, dar și pentru reabilitarea unor drumuri importante din județul Suceava. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat Ministerului Transporturilor și Ministerului de Finanțe, precum și companiilor naționale de resort să nu omită includerea în bugetul pe 2018 a sumelor necesare pentru finanțarea unor obiective de maximă importanță pentru județul Suceava, pentru că în aceste zile se lucrează la finalizarea bugetelor pe ministere și pe companiile naționale.

„În primul rând am solicitat reparații și reabilitări la infrastrucura rutieră națională aflată pe teritoriul județului Suceava: pe DN 2 (E86) tronsonul Suceava – Draguseni, spre Roman, care arată groaznic, cu denivelări, ca o covata, pe același drum, continuarea lucrărilor de la Grănicesti până în vama Siret, pe DN 17, în pasurile Tihuța și Mestecăniș,  Păltinoasa – Vicovu de Sus, Putna, Câmpulung Moldovenesc – Rădăuți pe la Palma. Am solicitat fonduri și pentru modernizarea Vămii Siret”, a precizat Flutur.

Șeful administrației județene susține că totodată, în aceste zile, parlamentarii PNL Suceava vor urmări cu atenție bugetarea principalelor obiective din județul Suceava și vor veni cu amendamente, cum ar fi cele în care se solicită bani pentru șoselele de centură ale municipiilor Suceava și Rădăuți.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Consiliul Județean Suceava solicită bani de la Guvern pentru modernizarea Vămii Siret, dar și reabilitarea mai multor drumuri | Moldova24

Lăsați un comentariu

*