I s-a făcut rău la volan și a produs un accident. Două femei au fost rănite

7 decembrie 2017

Două șoferițe au fost rănite într-un accident de circulație produs de una dintre ele căreia i s-a făcut rău la volan.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, miercuri dimineață, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, pe fondul unor probleme medicale, o localnică de 36 de ani, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de o femeie de 45 de ani, din comuna Ipotești.

„În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a celor două conducătoare auto. Acestea au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.

Alte stiri

Răspunde-i lui I s-a făcut rău la volan și a produs un accident. Două femei au fost rănite | Moldova24 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “I s-a făcut rău la volan și a produs un accident. Două femei au fost rănite”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia