Duminică 12 Mai 2024, Actualizat acum 132 zile 12:00 am

Un tânăr de 18 ani, fără permis, a intrat cu mașina într-un stâlp

Un tânăr de 18 ani a urcat la volan fără permis de conducere și a intrat cu mașina într-un stâlp.

Un comunicat al IPJ Suceava, sâmbătă, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă uşoară la stânga, pe str. Ştefan cel Mare, din comuna Ipoteşti, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu zăpadă, un localnic de 18 ani, ce nu posedă permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune laterală cu un stâlp de susţinere a cablurilor electrice.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, însă nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, motiv pentru care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un tânăr de 18 ani, fără permis, a intrat cu mașina într-un stâlp | Moldova24

Lăsați un comentariu

*