Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Proiecte de maximă importantă la Dumbrăveni. Vezi care sunt acestea!

Primarul Ioan Pavăl

Modernizarea unei școli, a unei grădinițe, lucrări la apă și canal, dar și la asfaltare sunt doar câteva dintre proiecte pe care le are în vedere Primăria comunei Dumbrăveni.

Pe lângă construirea unei policlinici de 1.700.000 de euro, primarul Ioan Pavăl susține că sunt și alte proiecte prioritare în localitatea pe care o reprezintă.

Am două miliarde și jumătate vechi pentru modernizarea Școlii Sălăgeni, mai am o grădiniță de copii, ceva probleme cu avizele, de 500 de milioane și apoi voi avea două drumuri de asfaltare, la Ministerul Dezvoltării. Și apoi am un proiect de extindere de apă și canal pe fonduri europene, care deja sunt la licitație acum trebuie să dăm câștigătorul și mai am două proiecte pe asfatare, tot pe fonduri europene, la care urmează să încheiem contractele și să scoatem la licitație”, a declarat primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl.

Primarul susține că deja, pentru proiectul de apă și canal, sunt în cont 600.000 de euro, din fonduri europene, dar încă nu a fost dat câștigătorul licitației pentru că sunt contestații.

„Am primit avans de la fonduri europene, pentru prima dată în istoria fondurilor europene și ca mine sunt mii de primării în țară care au primit banii aceștia, dar nu se poate să ajungă banii în sistem pentru că licitația ne încurcă cu contestații. Asta e”, a precizat primarul.

Policlinică de 1.700.000 de euro în comuna Dumbrăveni. Primăria va semna contractul săptămâna viitoare


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*