Trei persoane au fost surprinse de o avalanșă, vineri, în timp ce încercau să urce drapelul României pe munții Călimani.
Cei doi bărbați și o femeie, sunt alpiniști voluntari, doi dintre ei fiind pompieri militari aflați în timpul liber. Aceștia au urcat pe munte pentru a arbora steagul național, fiind o acțiune în scop comunitar.
Potrivit ISU Suceava, pentru salvarea acestora intervin, în echipe mixte, 46 de pompieri, nouă jandarmi, 14 salvamontiști din Vatra Dornei și de la Consiliul Județean, șase militari de la UM Roșu, cinci lucrători de la Ocolul Silvic Vatra Dornei și și doi lucrători de la Rezervația Călimani.
Se intervine cu zece autospeciale, 2 autoșenilate, o ambulanță SMURD, un cuplu chinotehnic și mai multe autoturisme de teren. Totodată, se folosesc telefoane satelitare pentru zonele fără semnal și generatoare cu un balon pentru iluminat.
Alarma s-a dat la 17.17, unul dintre persoanele prinse de avalanșă reușind să sune la 112.
Primul, un bărbat de 36 de ani, Lucian Drăgan a fost găsit. Din fericire este în viață și conștient. De asemenea, a fost găsită și femeia, dar aceasta a decedat, iar acum este căutat celălalt bărbat.
Ziua Națională a României ALTFEL
Publié par SALVAMONT VATRA DORNEI sur vendredi 1 décembre 2017