Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Soția preotului mort în accidentul de la Cornu Luncii, Maria Gavril, externată din spital

Soția preotului Petru Gavril, mort într-un cumplit accident la Cornu Luncii, chiar de Sfânta Parascheva, a fost externată din spital luni.

Maria Gavril a supraviețuit miraculos accidentului, iar datorită medicilor și rugăciunilor tuturor celor care s-au închinat pentru ea va putea fi alături de copiii rămași în viață.

Medicii spun că aceasta nu va rămâne sechele, dar atât ea cât și copiii săi sunt consiliați psihologic.

Şoferul care a intrat pe contrasens cu autoturismul și s-a izbit în mașina preotului Petru Gavril, care mergea cu familia la moaștele Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie, avea o alcoolemie uriașă: 2,30 mg/l alcool pur în sânge.

La data respectivă, Alexandru Vasile, de 42 de ani, din Sasca Nouă, conducea pe DN2E, dinspre Fălticeni spre Cornu Luncii, iar pe fondul consumului de alcool, dar și a vitezei, a pierdut controlul mașinii, a intrat pe contrasens și a făcut praf mașina în care se afla familia preotului.

Șoferul a murit pe loc, dar și preotul Petru Gavril de 35 de ani și sora și cumnatul acestuia, Aurora și Dumitru Șandru.

La spital, au murit și fetițele preotului, Anisia, de șase ani, și Anastasia, de 10 ani.
Ceilalți doi copii, dar și mama lor, Maria Gavril de 35 de ani au fost răniți, dar din fericire au supraviețuit.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Soția preotului mort în accidentul de la Cornu Luncii, Maria Gavril, externată din spital | Moldova24

Lăsați un comentariu

*