Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

FOTO! Transporturi ilegale de lemn, oprite de polițiști și inspectori de la Garda Forestieră

Garda Forestieră Suceava a efectuat, vineri și sâmbătă, verificări a transporturilor de masă lemnoasă în  Moldovița și Broșteni.

Vineri, 24 noiembrie 2017, pe drumul forestier Paltin (Argel) a fost identificat un transport de materiale lemnoase fără documente legale de proveniență. Transportatorul a refuzat să efectueze transportul materialelor lemnoase la locul indicat de agenții constatatori și a descărcat materialul lemnos în locul în care a fost găsit.

Cu sprijinul organelor de poliție de la Secția de Poliție Vama, angajații Gărzii Forestiere au dispus aplicarea a două sancțiuni contravenționale în valoare 10.000 de lei, confiscarea cantității de  27   mc  material lemnos (lemn rotund rășinoase), cu o valoare totală de 2100 lei, precum și confiscarea mijlocului de transport, potrivit unui comunicat al Gărzii Forestiere.

„În continuare se vor efectua verificări la societatea comercială căreia a susținut că îi aparținea materialul lemnos”, arată Garda Forestieră.

Sâmbătă, 25 noiembrie 2017, ca urmare a unor verificări pe drumul forestier Pinu și Neagra Broșteni au fost identificate două autovehicule ce transportau 85 metri steri, respectiv 90 metri steri  tocătură din fondul forestier și pentru care nu au fost prezentate documente legale de proveniență.

Astfel, conducătorii celor două transporturi au prezentat avize de însoțire a mărfii, deși această încărcătură trebuia însoțită de documente cu regim special. În baza constatărilor Gărzii Forestiere, s-a solicitat aplicarea măsurilor legale de către organele de poliție din cadrul Poliției orașului Broșteni, respectiv confiscarea cantității de 175  metri steri tocatură de lemn și sancțiune contravențională.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Transporturi ilegale de lemn, oprite de polițiști și inspectori de la Garda Forestieră | Moldova24

Lăsați un comentariu

*